Un covor murdar nu doar că arată urât, dar este și încărcat cu particule de murdărie ce acționează ca smirghelul, alterându-l de fiecare dată când pășești pe el. De aceea, este important să aspiri covoarele în mod regulat. Specialiștii recomandă de cel puțin două ori pe săptămână. Cea mai bună tehnică este să aspiri cu mișcări încete, înainte și înapoi. O suprafață de 50 m2 ar trebui să-ți ia cam 7 – 15 de minute pentru a o aspira în mod corespunzător. Astfel, ai reuși să elimini estimativ 80% din particulele de murdărie.
Din păcate, restul de 20% sunt particule și bacterii dăunătoare, ce au intrat adânc în țesătura covorului și nu se pot vedea cu ochiul liber, ducând la degradarea covorului și pierderea lui. Motiv pentru care aspirarea regulată nu este suficientă, toate covoarele ar trebui să fie curățate în profunzime, cel puțin o dată la douăsprezece luni. Și în acest caz, trebuie apelat la servicii profesionale de spălare a covoarelor. De ce? Pentru că doar o spălătorie de covoare dispune de utilajele necesare pentru astfel de operațiuni. Ba mai mult, covoarele, chiar și cele pufoase, se aplatizează în timp. Dar curățătoriile specializate folosesc doar balsam și detergenți profesionali, care revigorează țesătura covoarelor. Iar cele care dispun și de ventilatoare și dezumidificator, pot crea condițiile optime pentru a grăbi uscarea, prevenind mirosul neplăcut generat de un timp prea lung de uscare
În cazul în care dorești să extinzi durata de viață a covoarelor tale, este esențial ca acestea să fie curățate profesional măcar o dată pe an. Din experiența noastră de până acum, majoritatea românilor apelează la astfel de servicii în apropierea celor două mari sărbători: Paște și Crăciun. Din această cauză, de multe ori ne vedem în situația de a-i refuza, nemai făcând față cererii și volumului mare de muncă. Poți evita refuzul din partea acestor spălătorii, alegând să nu-i contactezi în perioadele din an cele mai aglomerate. Dar dacă nu ai apelat la un astfel de serviciu până acum, localizează cea mai apropiată curățătorie de covoare de tine și spune-le că ai un covor de spălat.
Cu drag,
Spălătoria Bruno
Traian Vuia nr. 13, Suceava,
Romania
0756 102 675
contact@spalatoriabruno.ro
Luni - Vineri: 9:00 - 18:00
Sâmbătă: 10:00 - 13:00
Duminică: Închis
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.